Distorsiunile care sunt independente de amplitudinea semnalului poarta numele de distorsiuni liniare. Aceste distorsiuni apar ca urmare a inabilitatii echipamentului de a transfera uniform caractetisticile de amplitudine si faza in tot domeniul de frecventa.

Pentru semnalul video PAL exista 5 mari categorii de masuratori:

I.
II.
III.
IV.
V.
Masuratori de amplitudine si durata
Distorsiuni liniare
Distorsiuni neliniare
Masuratori de raport semnal/zgomot
Masuratori in partea de emisie
(nu fac subiectul acestui material).

II. Distorsiuni liniare
Distorsiunile care sunt independente de amplitudinea semnalului poarta numele de distorsiuni liniare. Aceste distorsiuni apar ca urmare a inabilitatii echipamentului de a transfera uniform caractetisticile de amplitudine si faza in tot domeniul de frecventa. Cand componentele unui semnal ce contine tranzitii rapide si crominanta in spectrul frecventelor inalte sunt afectate diferit fata de componentele de frecventa cadrelor sau din domeniul frecventelor joase este foarte posibil sa apara distorsiuni liniare. De cele mai multe ori, aceste distorsiuni sunt cauzate de caracteristica de transfer a echipamentului prin care trece semnalul. Distorsiunile liniare pot avea si o cauza externa. Perturbatii precum brumul de retea pot ajunge in semnalul video si pot distorsiona semnalul. O metoda de clasificare a distorsiunilor liniare presupune gruparea lor in functie de durata componentelor semnalului ce sunt afectate de distorsiune. Au fost stabilite patru categorii distorsiuni, fiecare corespunzand unor de intervale de timp cunoscute in televiziune (durata acestor intervale temporale poate varia usor de la definitie la defintie). Aceste categorii sunt:
- Distorsiuni de mica durata (cu un interval de timp cuprins intre 100 ns si 1 μs)
- Distorsiuni de durata unei linii (cu un interval de timp cuprins intre 1 μs si 64 μs)
- Distorsiuni de durata unui camp (cu un interval de timp cuprins intre 64 μs si 20 ms)
- Distorsiuni de durata mare (cu un interval de timp mai mare de 20 ms)
Aceasta clasificare este convenabila deoarece permite corelarea facila a tipului de distorsiune cu ceea ce apare pe imagine sau pe monitorul de forme de unda. O singura masuratoare pentru fiecare categorie de distorsiuni ia in considerare atat distorsiunile de amplitudine cat si cele de faza in intervalul de timp specificat. Dat fiind faptul ca o combinatie a acestor patru categorii acopera intregul spectru de frecvente video, este foarte utila o metoda de evaluare simultana a raspunsului in toata banda de frecvente video. Raspunsul in frecventa evalueaza caracteristica amplitudine-frecventa in timp ce masuratorile de timp de intarziere de grup evalueaza caracteristica faza-frecventa. Spre deosebire de masuratorile clasificate pe criteriu de intervale de timp, masuratorile de raspuns in frecventa si timp de intarziere de grup permit deosebirea distorsiunilor de amplitudine de distorsiunile de intarziere ale semnalului. In plus fata de aceste masuratori, relatiile de faza si amplitudine intre crominanta si luminanta semnalului sunt de asemenea importante. Pentru a evalua abilitatea unui echipament de a procesa corect crominanta si luminanta unui semnal in proportie corecta si fara intarzieri (intre cele doua componente) se efectueaza masuratori de amplitudine si faza ale crominantei in raport cu luminanta. Pentru masurarea distorsiunilor liniare se folosesc frecvent impulsuri de tip “sin2x” si impulsuri cu timpi de crestere cunoscuti.

Observatii preliminare
A.Testarea sistemelor cu banda de frecventa limitata.
Impulsurile dreptunghiulare cu variatie rapida si cu timpi de crestere mici nu pot fi utilizate pentru testarea sistemelor cu banda de frecventa limitata pentru ca atenuarea si defazarea componentelor de frecventa inalta vor genera tendinte de oscilatie la iesire. Aceste distorsiuni “din afara benzii” pot masca distorsiunile din banda de interes. Impulsurile de tip sin2x sunt ele insele de banda limitata si deci potrivite pentru testarea sistemelor cu banda de frecventa limitata.
B. Descrierea impulsului. Impulsul de tip sin2x arata ca o semialternanta de sinusoida (vezi fig.1). Din punct de vedere matematic, un impuls de tip sin2x este obtinut prin ridicarea la patrat a semialternantei unei sinusoide. Din punct de vedere fizic, impulsul este generat de un filtru formator de tip sin2.

Impulsuri 2T_1T
Figura 1. Impulsurile de durata 2T si 1T utilizate
in PAL

C. Intervalul T. Durata impulsurilor de tip sin2x este definita la 50% din amplitudinea impulsurilor (in engleza Half Amplitude Duration, prescurtat HAD). Sistemele cu banda de frecventa limitata sunt testate cu impulsuri avand un HAD care este multiplu de T. Se utilizeaza cel mai des impulsuri de durata T, 2T, 10T si 20T. T este perioada Nyquist sau 1/2fc, unde fc este frecventa de taiere a echipamentului prin care trece semnalul video. Pentru sistemul PAL, fc este de 5MHz si deci T are valoarea de 100ns. Multe semnale de test PAL folosesc aceasta perioada T, cu toate ca echipamentul de testat poate avea o largime de banda de 5.5 sau 6 MHz.
D. Timpi de crestere de durata T. Timpul de crestere al tranzitiei catre un nivel constant al luminantei (cum ar fi o bara verticala de alb) este legat de perioada T. Un impuls treapta cu timp de crestere T are un timp nominal de crestere a amplitudinii impulsului de la 10% la 90% de 100ns (vezi fig.2). Un impuls treapta cu timp de crestere 2T are un timp de crestere nominal de 200ns. Din punct de vedere matematic, un impuls treapta cu timp de crestere T se obtine integrand un impuls de tip sin2x (de aceea numai valoarea nominala a impulsului treapta cu timp de crestere T este egala cu T. Din calculul integralei rezulta un timp de crestere de 0.964T). Din punct de vedere fizic, impulsul se obtine trecand un impuls treapta printr-un filtru formator de tip sin2.
E. Distributia energetica a impulsului.
Impulsurile de tip sin2x au o energie neglijabila la frecvente mai mari de f = 1/HAD. Din punct de vedere al spectrului de frecventa, amplitudinea spectrala la frecventa 1/(2HAD) este egala cu jumatate din amplitudinea spectrala la frecventa 0.

Figura 2

Figura 2. Impuls treapta cu timp de crestere T

II.1. Diferenta de amplificare si intarzierea semnalului de crominanta in raport cu semnalul de luminanta
Definitie Diferenta de amplificare a semnalului de crominanta in raport cu luminanta (nivelul relativ al semnalului de crominanta) este o modificare a raportului intre amplitudinea componentelor de crominanta si luminanta ale unui semnal video. Aceasta modificare este exprimata in procente sau dB cu valoare negativa pentru nivel de crominanta mic si cu valoare pozitiva pentru nivel de crominanta mare. Intarzierea semnalului de crominanta in raport cu luminanta (intarziere relativa) este o modificare a relatiei temporale ce exista intre semnalul de crominanta si cel de luminanta al unui semnal video. Aceasta modificare este exprimata in unitati de timp, tipic nanosecunde. Valoarea este pozitiva pentru semnalul de crominanta intarziat si negativa pentru semnal de crominanta in avans.

Semnalul de test Diferenta de amplificare si intarzierea semnalului de crominanta in raport cu cel de luminanta se masoara folosind impulsuri modulate de tip sin2 de durata 10T sau 20T. Multe semnale de test inserate pe durata cursei inverse cadre (VITS=Vertical Interval Test Signals) contin un astfel de impuls. Spectrul de frecventa al unui astfel de impuls are energia concentrata atat la frecvente joase cat si in jurul subpurtatoarei croma. Alegerea duratei impulsului se face astfel incat sa se realizeze ocuparea intregii benzi a crominantei PAL si pe cat posibil impulsul sa ramana afectat de erorile datorate intarzierii crominantei. Impulsul de durata 10T este mai sensibil la erorile de intarziere decat impulsul de 20T, dar nu ocupa complet banda de crominanta precum cel de 20T. Standardul CCIR recomanda in general folosirea impulsurilor de durata 20T.

Figura 3
Figura 3. Componentele de crominanta si luminanta ale impulsului de tip sin2
Figura 4
Figura 4. Semnal de test VITS care contine un
impuls modulat de durata 20T (linia 17 CCIR)

Metode de masura
Masuratorile conventionale ale diferentei de amplificare si a intarzierii semnalului de crominanta in raport cu luminanta se bazeaza pe analiza impulsului sin2 in vecinatatea axei orizontale. Acesta este compus dintr-un impuls de luminanta de tip sin2 si o componenta de crominanta sinusoidala cu anvelopa sin2 (vezi figura 3). Impulsurile modulate de tip sin2 au cateva avantaje. In primul rand, ele permit evaluarea amplitudinii si intarzierii utilizand un singur semnal. Un alt avantaj este acela ca impulsul modulat sin2 elimina necesitatea unei referinte de amplitudine la frecvente video joase - ca de exemplu o bara de alb - atata timp cat componenta de frecvente video joase coexista impreuna cu informatia de frecventa video inalte. Baza impulsului modulat este dreapta si nedeformata cand diferenta de amplificare si intarzierea semnalului de crominanta in raport cu cel de luminanta sunt nule. Diverse tipuri de combinatii de distorsiuni de amplitudine si intarziere pot afecta in mod diferit regiunea de la baza impulsului. Un singur maxim in regiunea bazei indica prezenta numai a erorilor de amplitudine a crominantei. Doua maxime simetrice (unul pozitiv si unul negativ) indica prezenta numai a erorilor de intarziere. Cand sunt prezente ambele tipuri de erori, maximele pozitiv si respectiv negativ vor avea amplitudini diferite, iar trecerea prin zero (intersectia cu axa orizontala) nu va fi la mijlocul bazei impulsului. In figura 5 sunt ilustrate efectele diferitelor combinatii de distorsiuni mai sus mentionate.

Impuls neafectat de erori de amplitudine sau intarziere a crominantei
Impuls neafectat de erori

Numai erori de amplitudine (diferenta de amplificare intre crominanta si luminanta)
croma nivel marecroma nivel mic
Crominanta de nivel mare Crominanta de nivel mic

Numai erori de intarziere
croma intarziatacroma in avans
Crominanta intarziata Crominanta in avans

Atat erori de amplitudine cat si de intarziere
|V2| > |V1| |V1| > |V2|
croma de nivel mare intarziatacroma de nivel mic intarziata
Crominanta de nivel mare si intarziata Crominanta de nivel mic si intarziata

|V1| > |V2| |V2| > |V1|croma de nivel mare in avanscroma de nivel mic in avans











Crominanta de nivel mare si in avans Crominanta de nivel mic si in avans

Figura 5. Efectele distorsiunilor datorate diferentei de amplificare si intarziere dintre semnalul de crominanta in raport cu cel de luminanta la aplicarea unui impuls de tip sin2
Nota. Amplitudinile V1 si V2 sunt masurate fata de axa orizontala.

a) Folosirea monitorului de forme de unda si a nomografului. O metoda de a determina distorsiunile datorate diferentei de amplificare si a intarzierii semnalului de crominanta in raport cu luminanta este masurarea maximelor din regiunea bazei impulsului sin2 si introducerea acestor valori intr-un aparat special numit nomograf. Nomograful transforma aceste masuratori in valori numerice ale diferentei de amplificare si a intarzierii semnalului de crominanta. Pentru a efectua masuratorile, impulsul trebuie adus ca amplitudine la valoarea de 100% (aceasta corspunde valorii de 1VVV). Distorsiunea mai poate fi masurata si prin compararea formei de unda cu graticula ecranului sau prin folosirea cursoarelor orizontale. Este important cu ce fel de impuls se face masuratoarea: 20T sau 10T. Daca nomograful este pentru impulsuri de 20T, atunci rezultatul trebuie impartit la 2 daca se utilizeaza impuls cu durata 10T. Cu un monitor de forme de unda obisnuit se poate face numai o evaluare a erorilor cauzate de diferenta de amplificare si intarzierea semnalului de crominanta in raport cu luminanta.
b) Masurarea semiautomata. Unele echipamente de test nu necesita folosirea nomografului. Dupa ce parametrii au fost introdusi, aparatul calculeaza rezultatul care apoi este afisat pe ecran.
c) Masurarea automata. Masurarea erorilor cauzate de diferenta de amplificare si intarzierea semnalului de crominanta in raport cu luminanta se pot realiza automat la unele aparate selectand modul de masura CHROM/LUM GAIN DELAY. In acest mod de lucru sunt afisate valori numerice.
d) Utilizarea unei linii de intarziere calibrate. O alta metoda de masurare a acestor distorsiuni presupune intercalarea pe calea de semnal (de luminanta sau de crominanta) a unei linii de intirziere calibrate. Aceasta trebuie sa permita ajustarea in trepte a intarzierii pana cand se obtine un singur maxim in regiunea de la baza impulsului, indicand faptul ca erorile de intarziere au fost anulate. Valoarea intarzierii poate fi apoi citita de pe linia de intarziere calibrata, iar amplificarea poate fi citita utilizand graticula. Aceasta metoda este foarte precisa, dar necesita folosirea unui echipament special care sa realizeze acest lucru.
Nota. Daca exista si distorsiuni armonice, pot exista mai mult de doua maxime in regiunea bazei impulsului. In acest caz, tehnicile de masura ce utilizeaza nomograful nu mai dau rezultate concludente.

Simptome pe imagine
Diferenta de amplificare intre crominanta si luminanta apare cel mai des ca atenuare sau marire anormala a informatiei de crominanta. Acest lucru se traduce prin imagini cu saturatie a culorilor necorespunzatoare.
Distorsiunile datorate intarzierii crominantei in raport cu luminanta vor provoca manjiri si trenari ale obiectelor colorate, mai ales la marginile acestora. Pot de asemenea provoca reproducerea proasta a tranzitiilor bruste ale luminantei. Figura 6 ilustreaza efectul distorsiunii datorate intarzierii crominantei la marginea unui obiect de culoare rosie:

efectul intarzierii crominantei


II.2. Distorsiuni de mica durata
Definitie
Distorsiunile de mica durata pot provoca modificari ale amplitudinii impulsurilor, oscilatii, supracresteri si caderi ale impulsurilor cu timp de crestere T. Sunt afectate componentele semnalului cuprinse in intervalul 0.1μs - 1.0 μs. Erorile sunt exprimate in procente ale abaterii standard SD, care este definita in paragraful de metode de masura de mai jos. Prezenta distorsiunilor de mica durata poate fi determinata si masurand K2T sau Kpulse/bar. Definitiile factorului K sunt prezentate la sfarsitul articolului (toate tipurile de distorsiuni liniare afecteaza factorul K).

Figura 7 Figura 8

Figura 7. Un timp de crestere (de la 10% la 90%)
de durata are o valoare nominala de 100ns.

Figura 8. Graticula folosita pentru masurarea distorsiunii de mica durata.

Semnalul de test Distorsiunile de mica durata pot fi masurate cu orice semnal care are o bara verticala de alb cu front crescator (de la 10% la 90% ) de valoare nominala de 100ns (vezi figura 7).
Este foarte important ca timpul de crestere al barei de alb sa fie de durata T, atunci cand se fac masuratori utilizand graticula specifica. Multe semnale de test au timpi de crestere 2T si nu sunt potrivite pentru acest tip de masuratori. Trebuie mentionat ca semnalele de test ce contin fronturi de durata T vor suferi distorsiuni importante la trecerea printr-un echipament de emisie TV, dat fiind faptul ca ele contin componente de frecventa mare care vor fi eliminate de filtrul trece jos cu frecventa de taiere 5 sau 6MHz de la intrarea acestui bloc.
Pentru masurarea distorsiunilor de mica durata a semnalelor TV deja emise, vor putea fi evaluate numai componentele care se afla intervalul 200ns…1 μs.

Metode de masura
Distorsiunile de mica durata sunt cel mai usor de observat in zona tranzitiilor bruste ale semnalului si se manifesta ca oscilatii si supracresteri ale varfului impulsului. Distorsiunea este evaluata masurand aceste anormalitati. Amplitudinea distorsiunii nu este de obicei exprimata direct ca procente din amplitudinea tranzitiei, ci mai degraba sub forma de valoare ponderata in “procente SD”. Aceasta ponderare este necesara deoarece marimea distorsiunii este dependenta un numai de amplitudinea sa, dar si de momentul in care aceasta apare in intervalul de tranzitie al impulsului.
SD = at0.67
unde “a” este amplitudinea lobului supracresterii, iar “t” este intervalul de timp dintre inceputul tranzitiei si inceputul distorsiunii. In practica se utilizeaza graticule speciale si tabele de conversie pentru a elimina necesitatea calculelor. Un exemplu de graticula pentru distorsiune de mica durata este prezentat in figura 9.
a) Metoda graticulei monitorului de forme de unda. Unele monitoare de forme de unda au graticule speciale care indica valoarea distorsiunii in procente SD la limitele de 2% si 5%. Procedeul de masurare implica normalizarea semnalului si pozitionarea frontului crescator sau descrescator in graticula. Punctele B (ce corespunde nivelului de negru - BLACK), C (ce corespunde centrului) si W (ce corespunde nivelului de alb – WHITE) sunt inscriptionate pe graticula pentru a usura pozitionarea formei de unda. Se folosesc reglajele de pozitionare pe orizontala si verticala pentru a asigura trecerea formei de unda prin punctele B si C si reglajul de amplificare variabila pentru a face ca nivelul de alb sa treaca prin punctul W. Odata ce forma de unda a fost corect pozitionata, marimea distorsiunii poate fi determinata prin compararea cu graticula (vezi figura 9).

Figura 9

Figura 9. Impuls cu distorsiune de scurta durata
ce depaseste valoarea de 5% SD.

Valoarea distorsiunii este data de ultima graticula atinsa de catre forma de unda. Alte valori decat cele de pe graticula pot fi aproximate.
b) Masurarea automata. Unele echipamente masoara automat atat distorsiunea de mica durata cat si timpul de crestere al frontului barei verticale de alb.

Nota.
1. Neliniaritati.
Daca blocul sau sistemul care este masurat nu are distorsiuni neliniare, atat tranzitiile crescatoare, cat si cele descrescatoare vor fi afectate in mod identic, adica distorsiunea va fi simetrica. In prezenta distorsiunilor neliniare insa, tranzitiile pot fi afectate diferit. Masurarea sau cel putin verificarea atat a tranzitiilor crescatoare cat si a celor descrescatoare constituie o deprindere buna.
2. Raportul intre amplitudinea varfului impulsului 2T si amplitudinea barei de alb. Raportul intre amplitudinea varfului impulsului 2T si amplitudinea barei de alb este uneori utilizat pentru a da o indicatie asupra distorsiunii de scurta durata. Pentru a face o astfel de masuratoare cu un monitor de forme de unda, se aduce amplitudinea barei de alb la 100%. Apoi se masoara amplitudinea impulsului 2T, in final obtinandu-se acest raport in procente.

Simptome pe imagine
Distorsiunile de scurta durata produc contururi verticale neclare. Oscilatiile in intervalul de tranzitie pot fi uneori interpretate ca informatie de crominanta, cauzand artefacte color in vecinatatea contururilor verticale.


II.3. Distorsiuni de durata unei linii
Definitie Distorsiunea de durata unei linii cauzeaza caderea palierului componentelor semnalului de durata mai mica sau egala cu a unei linii cum ar fi barele albe verticale. Componentele afectate sunt cele cu durata intre 1…64 μs. Marimea distorsiunii este exprimata ca procente din amplitudinea barei de alb masurata la centrul acesteia (vezi figura 10):

Figura 10 Figura 11

Figura 10. Parametrii masurarii distorsiunii de
durata unei linii (ca referinta avand varful si centrul
barei de alb)

Figura 11. Parametrii masurarii distorsiunii de
durata unei linii (valoare varf-varf)

Distorsiunea de durata unei linii poate fi determinata si masurand factorul Kbar.

Semnalul de test Distorsiunea de durata unei linii se masoara cu un semnal care contine o bara verticala de alb de 10…25 μs .Timpul de crestere al barei nu este critic pentru acest tip de masuratoare.

Figura 11
Figura 11a. Semnal de tip “pulse and bar”.

Metode de masura
Distorsiunea de durata unei linii este determinata masurand caderea palierului barei verticale de alb. Pentru sistemul PAL, cel mai des utilizata este masurarea caderii palierului de la varf pana la centrul barei verticale (figura 10). In unele cazuri, aceasta distorsiune este exprimata in valoare varf-varf atunci cand este folosita o bara de alb verticala de 10 μs (ca in figura 11a). In ambele cazuri, valoarea distorsiunii este exprimata ca procente din nivelul barei de alb la centrul acesteia. Prima si ultima microsecunda a barei nu se iau in calcul, considerandu-se ca aici apar erori datorita distorsiunilor de scurta durata.
a) Metoda graticulei monitorului de forme de unda. Cu toate ca o graticula speciala masurarii acestui tip de distorsiune ar fi de preferat, masurarea se poate face cu orice monitor de forme de unda. Pentru aceasta, intai se utilizeaza amplificarea variabila pentru a aduce centrul barei de alb la valoarea de 1V. Se verifica daca nivelul de stingere al barei se afla pe 0V si daca centul barei trece prin valoarea de 1V. Ignorand prima si ultima microsecunda, se masoara caderea de la varf la centrul barei si se exprima acest numar in procente din nivelul barei la centru.
b) Metoda cursoarelor. Unele monitoare de forme de unda dispun de cursoare pentru masurarea acestui tip de distorsiuni. Se verifica amplitudinea barei la centru cu nivelul de stingere pozitionat corect sa aiba 100%. Un cursor se pozitioneaza la centrul barei, iar celalalt, pe rand, la varful tranzitiei pozitive, apoi negative a barei. Valoarea numerica cea mai mare la efectuarea acestor masuratori (ignorand semnul) reprezinta marimea distorsiunii de durata unei linii (figura 12).

Figura 12
Figura 12. Cursoarele pot facilita masurarea distorsiunii
de durara unei linii

c) Masurarea automata. Distorsiunea de durata unei linii poate fi masurata automat de unele echipamente care afiseaza direct valoarea numerica.

Simptome pe imagine
Pe imagine, aceasta distorsiune produce variatii ale stralucirii intre partea stanga si partea dreapta a ecranului. Pot de asemeni aparea dungi si trenari orizontale ale elementelor de imagine.

Figura 13 Figura 14
Figura 13. Ecran de monitor video prezentand
un camp alb cu variatie de stralucire de la stanga
la dreapta
Figura 14. Distorsiunea de durata unei liniii
cauzeaza trene orizontale care se continua de
la o linie catre urmatoarea

II.4. Distorsiuni de durata unui camp (semicadru)
Definitie
Distorsiunile de durata unui camp cauzeaza caderea palierului componentelor semnalului de durata comparabila cu a unui camp. Componentele afectate sunt cele cu durata intre 64 μs…20ms. Marimea distorsiunii este exprimata ca procente din amplitudinea barei de alb (care apare pe toate liniile unui camp), masurata la centrul acesteia. Masurarea factorului K50 Hz, care este discutata in sectiunea despre factorul K de la sfarsitul articolului, sugereaza o alta metoda de masurare a distorsiunilor de durata unui camp.

Semnalul de test Distorsiunea de durata unui camp pote fi masurata cu un semnal video tip “fereastra” sau cu un semnal video “field square wave”. In cazul semnalului de test “field square wave”, fiecare linie din prima jumatate a unui camp are nivelul de 0V (nivelul de stingere), in timp ce in cealalta jumatate de camp, nivelul pe fiecare linie este de 700mV. Semnalul include de obicei informatia de sincronizare pe orizontala si verticala.
Semnalul de test tip “fereastra” are aproximativ 150 de linii in centrul unui camp care includ o bara de alb de 30μs. Pe ecranul unui monitor, acest semnal creeaza o “fereastra”, ca in figura 15. Acest semnal este de asemeni potrivit pentru masurarea distorsiunilor de durata unei linii.
Datorita faptului ca cele doua semnale de test pot conduce la rezultate usor diferite, este indicat a se mentiona ce semnal de test s-a folosit. Semnalul “field square wave” este similar cu semnalul de tip “fereastra”, insa liniile din centrul campului au nivelul de 700mV pe toata durata unei linii.

Figura 15
Figura 15. Semnal de test tip “fereastra”.

Metode de masura
Distorsiunea de durata unui camp este determinata masurand caderea palierului barei verticale de alb pe durata unui camp (portiunea de nivel 700mV). Caderea palierului de la varf pana la centru exprimata in procente reprezinta marimea acestei distorsiuni (figura 16), cu toate ca uneori se masoara si valoarea varf-varf (figura 17).

Figura 16 Figura 17
Figura 16. Parametrii masurarii distorsiunii de durata
unui camp (de la varf la centrul barei)
Figura 17. Parametrii masurarii distorsiunii de durata unui camp (varf-varf)

Centrul barei pe durata unui camp este luat de obicei ca referinta de amplitudine, iar primele si ultimele 250μs din camp se ignora, intrucat distorsiunile din acele regiuni nu sunt de durata unui camp.
a) Metoda graticulei monitorului de forme de unda. Prima etapa in masurarea distorsiunii de durata unui camp este normalizarea amplitudinii semnalului. Cu monitorul de forme de unda avand baza de timp setata pe durata liniilor, se variaza amplificarea pana cand centrul unei bare de alb are 100% (1V). Acest lucru se poate face cu precizie daca functia FAST DC RESTORE este activata. Aceasta va inlatura efectele distorsiunii de durata unui camp si va inlatura lipsa de claritate pe verticala care apare cand baza de timp este pe durata liniilor. Se selecteaza apoi baza de timp pe durata campurilor si se seteaza functia DC RESTORER pe SLOW sau inactiva. Se masoara valoarea de varf pozitiva si negativa in raport cu centrul campului, excluzand din citire primele si ultimele 4 linii. Cea mai mare dintre aceste 2 valori, exprimata ca procente din amplitudinea la centru reprezinta valoarea distorsiunii de durata unui camp.

Figura 18
Figura 18. Monitor de forme de unda setat cu baza
de timp pe 2V, ilustrand distorsiunea de durata unui camp.

b) Metoda cursoarelor. Unele monitoare de forme de unda dispun de cursoare pentru masurarea acestui tip de distorsiuni. Se seteaza baza de timp pe 1H sau 2H si se verifica amplitudinea barei la centru cu nivelul de stingere pozitionat corect sa aiba 100%. Pentru acest lucru se utilizeaza functia DC RESTORE, pozitia FAST. Apoi se seteaza baza de timp pe 1V, iar DC RESTORE pe SLOW sau neactivata. Se plaseaza unul din cursoare astfel incat sa intersecteze cu caderea palierului la mijloc. Celalalt cursor este folosit pentru a masura pe rand valorile varfului pozitiv si negativ, ignorand primele si ultimele 4 linii. Cea mai mare dintre aceste 2 valori, exprimata ca procente din amplitudinea la centru (si calculata direct de catre echipament) reprezinta valoarea distorsiunii de durata unui camp.

Figura 19
Figura 19. Cursoarele pot fi utilizate pentru masurarea
distorsiunii de durata unui camp.

c) Masurarea automata. Distorsiunea de durata unui camp poate fi masurata automat de catre unele echipamente de masura.
Nota. Distorsiuni introduse din exterior. Distorsiunile introduse din exterior cum ar fi brumul de retea sunt de asemenea considerate distorsiuni de durata unui camp. Se verifica ca functia DC RESTORE sa fie inactiva sau pe pozitia SLOW cand se masoara brumul.

Simptome pe imagine
Distorsiunea de durata unui camp produce variatii ale stralucirii intre partea superioara si partea inferioara a ecranului, mai ales la afisarea elemetelor mari dintr-o imagine.

Figura 20
Figura 20. Ecran de monitor video ilustrand variatia
de stralucire pe directie verticala la aplicarea unui semnal
de tip “fereasta”.

II.5. Distorsiuni de durata mare
Definitie Distorsiunea de durata mare reprezinta raspunsul tranzitoriu la frecvente video joase la schimbarea valorii componentei medii a semnalului (Average Picture Level, APL). Aceasta distorsiune apare de obicei ca o oscilatie amortizata de joasa frecventa video (vezi figura 21). Componentele semnalului ce sunt afectate au durata cuprinsa intre 20ms si cateva zeci de secunde. Maximul caderii in nivel care apare ca urmare a schimbarii componentei medii, exprimata ca procent din amplitudinea nominala a luminantei reprezinta marimea acestui tip de distorsiune. Timpul de restabilire si ocazional si panta (exprimata in procente pe secunda) de la inceperea fenomenului sunt de asemenea mentionate.

Figura 21
Figura 21. Parametrii distorsiunii de durata mare

Semnalul de test Distorsiunea de durata mare este masurata aplicand un semnal de test ce contine campuri cu componenta medie variabila. Semnalul va “sari”, adica va fi comutat intre valorile de 10% si 90% APL, la intervale de timp nu mai scurte decat de cinci ori durata timpului de restabilire (vezi figura 22).

Figura 22
Figura 22. Semnal de test continand campuri cu nivele APL prestabilite

Metode de masura
Distorsiunea de durata mare se masoara examinand oscilatia amortizata de frecventa video joasa rezultata ca urmare a schimbarii componentei medii a semnalului.
a) Masurarea cu monitorul de forme de unda.
De obicei este necesara folosirea monitorului de forma de unda setat cu baza de timp in SLOW SWEEP pentru a masura aceasta distorsiune. Un aparat de fotografiat cu timp de expunere mare poate fi util in procesul de masurare. Odata ce s-a obtinut o imagine stabila (sau o fotografie a fost facuta), se masoara caderea in nivel si timpul de restabilire (vezi figura 21).
b) Masurarea automata. Distorsiunea de durata mare poate fi masurata automat de unele echipamente care afiseaza direct valoarea numerica a caderii si timpului de restabilire.

Simptome pe imagine
Distorsiunea de durata mare este suficient de lenta pentru a fi perceputa ca palpaire a imaginii.

II.6. Raspunsul in frecventa
Definitie Masuratorile de raspuns in frecventa evalueaza abilitatea unui sistem de a transfera uniform componentele de semnal de diferite frecvente fara a le afecta amplitudinea. Acest parametru, cunoscut si sub numele de raspuns amplitudine-frecventa, evalueaza raspunsul in amplitudine pe intregul spectru al semnalului video. Variatia amplitudinii poate fi exprimata in decibeli sau procente. Amplitudinea de referinta (0 db, 100%) reprezinta de obicei amplitudinea unei bare verticale de alb sau a unei componente de joasa frecventa. Valorile corespunzatoare raspunsului in frecventa au o semnificatie numai daca contin trei tipuri de informatie: amplitudinea masurata, frecventa la care se face masuratoarea si frecventa de referinta.
Semnalul de test Raspunsul in frecventa poate fi masurat aplicand mai multe tipuri de semnale de test. Dat fiind faptul ca exista diferente importante intre aceste tipuri de semnale, fiecare din ele va fi tratat detaliat in aceasta sectiune. Unele semnale de test sunt ori semnale de valoare nominala, ori semnale de amplitudine redusa. Este o deprindere buna in a se masura cu ambele tipuri de semnale, deoarece prezenta neliniaritatilor in sistem va afecta mai mult masuratorile facute cu semnale de test de valoare nominala.

a) Multiburst. Semnalul de tip multiburst este in mod obisnuit alcatuit din 6 pachete de frecvente discrete care se incadreaza in banda de baza a semnalului video. Frecventele pachetelor sunt de obicei in gama 0.5…5.8 MHz cu valoarea frecventei crescatoare de la stanga la dreapta pentru fiecare linie TV (vezi figura 22). Acest semnal este util pentru o aproximare rapida a raspunsului in frecventa al sistemului si poate fi folosit in timpul orelor de emisie sub forma de semnal inserat in cursa inversa cadre (VITS=Vertical Interval Test Signal).

Figura 23
Figura 23. Semnal de test de tip multiburst

b) Semnal multipuls. Semnalul multipuls este alcatuit din impulsuri modulate cu componente de tip sin2 de frecventa inalta, impulsuri de durata 20T si 10T. Componentele se afla la frecventele de interes, in general in gama 0.5…5.8 MHz (vezi figura 24). Acest semnal poate fi de asemenea inserat in cursa inversa cadre.

Figura 24
Figura 24. Semnalul de test multipuls

Impulsurile modulate cu componente de tip sin2, care sunt folosite in principal pentru masurarea diferentei de amplificare a semnalului de crominanta in raport cu luminanta si a intarzierii dintre ele, sunt de asemenea folosite si pentru masurarea raspunsului in frecventa. Cu toate ca sunt folosite alte frecvente pentru componentele de tip sin2, acelasi principiu ramane valabil. Deformarea bazei impulsului modulat indica o eroare de amplitudine intre componentele de joasa frecventa si cele de inalta frecventa video ale respectivului impuls. Spre deosebire de semnalul multiburst, semnalul multi-puls permite evaluarea atat a erorilor de timp de intarziere de grup, cat si a erorilor de amplitudine in raport cu frecventa.
c) Semnalul vobulat (sweep signal).
Este uneori recomandata folosirea unui semnal vobulat in gama frecventei liniilor sau a campurilor pentru masurarea raspunsului in frecventa. La un semnal vobulat, frecventa sinusoidei este in mod continuu crescuta pe durata unei linii sau a unui camp.
Un exemplu de semnal vobulat este prezentat in figura 25. Marker-ii indica intervale de frecventa de 1MHz. Semnalul vobulat permite examinarea raspunsului in frecventa in mod continuu pe tot intervalul de frecventa de interes in loc de niste frecvente discrete ca in cazul semnalului multiburst sau multipuls. Acest mod de investigare poate fi important pentru caracterizarea detaliata a unui sistem, dar nu ofera avantaje substantiale in testele de rutina. In timp ce alte semnale care au fost tratate aici pot fi inserate in cursa inversa de cadre permitand testarea in timpul orelor de emisie, semnalul vobulat in gama frecventei campurilor poate fi folosit numai in afara orelor de emisie.

Figura 25
Figura 25. Semnal modulat in gama frecventei
campurilor cu o frecventa maxima de 6MHz
(vizualizare a 2 campuri).

d) Semnal de test de tip (sin x)/x. Semnalul de tip (sin x)/x este un semnal de egala energie la toate armonicele multiplu de frecventa liniilor si pana la frecventa de taiere a semnalului video. Semnalul (sin x)/x este gandit pentru utilizarea analizorului de spectru sau a unui echipament de masurare automat. Vizualizarea in domeniul timp ofera foarte putina informatie.

Figura 26
Figura 26. Vizualizarea semnalului (sin x)/x in domeniul timp

Metode de masura
a) Masurarea cu monitorul de forme de unda a semnalului multiburst.
Masuratorile de raspuns in frecventa se pot face cu semnal de tip multiburst masurand amplitudinea varf-varf a pachetelor de diferite frecvente. Componenta de joasa frecventa video de la inceputul liniei (primul pachet) va fi folosita ca referinta de amplitudine.

Figura 27 Figura 28
Figura 27. Componenta de joasa frecventa video
(primul pachet) va fi folosita ca referinta
Figura 28. Se masoara valoarea amplitudiniii varf-varf a celui mai mic pachet

Figurile 27 si 28 ilustreaza cursoarele folosite pentru masurarea unei distorsiuni de raspuns in frecventa de 3.59 dB la 5.8 MHz. Valoarea in dB este calculata dupa cum urmeaza:

20 log10 (274/414) = -3.59 dB

b) Masurarea cu monitorul de forme de unda a semnalului multipuls. In cazul semnalului multipuls, distorsiunea de raspuns in frecventa apare ca o deformare la baza impulsului (vezi figura 29).
Distorsiunea se evalueaza masurand denivelarea de la baza impulsului de investigat. Adesea este destul de simplu de observat care din impulsuri are cea mai mare eroare de amplitudine, astfel incat se poate obtine un rezultat global efectuind masuratori numai asupra acelui impuls. Aceasta masuratoare poate fi facuta folosind graticula unui monitor de forme de unda, masurand denivelarea de la baza impulsului, apoi transferand valorile gasite la fiecare impuls catre un nomograf. Se va verifica in prealabil daca fiecare impuls este intai normalizat la 100% inaintea efectuarii masuratorii. Nomograful se foloseste pentru aplicarea de impulsuri de durata 20T. Daca se folosesc impulsuri de durata 10T, valoarea intarzierii trebuie impartita la 2. Cand sunt prezente numai distorsiunile de amplitudine, denivelarea va avea un singur maxim la baza impulsului. Daca sunt prezente si distorsiuni de timp de intarziere de grup, denivelarea de la baza va avea o forma sinusoidala cu alternante nesimetrice. In acest caz trebuie masurati ambii lobi, valorile acestora fiind apoi introduse in nomograf. Vor rezulta atat informatii despre raspunsul in frecventa, cat si despre timpul de intarziere de grup. Se repeta procedura pentru fiecare impuls in parte, la fiecare frecventa de interes.

Figura 29
Figura 29. Semnal multipuls ce prezinta distorsiuni
de raspuns in frecventa

Daca sistemul nu prezinta distorsiuni de neliniaritate, este posibila estimarea erorii de amplitudine fara a folosi nomograful. Se normalizeaza bara de alb la 100% si apoi se masoara ori denivelarea de la baza impulsului, ori decalajul pe verticala intre varful impulsului si palierul barei de alb (cele doua valori vor fi egale in cazul unui sistem liniar). Eroarea de amplitudine, in procente, este aproximativ valoarea dubla a oricarei din cele 2 masuratori mentionate.
Nota. Aceasta metoda conduce la rezultate corecte chiar si in prezenta erorilor de intarziere indicate de catre denivelarea asimetrica, de forma sinusoidala de la baza impulsului. Cand intarzierea depaseste 150 ns, aceasta metoda nu mai este recomandata.
Cand se foloseste semnalul multipuls, echipamentul supus testarii trebuie sa nu prezinte distorsiuni de neliniaritate. Distorsiuni ca faza si amplitudinea diferentiala pot produce erori de citire atat in domeniul amplitudiniii, cat si a timpului de intarziere de grup.
c) Masurarea cu monitorul de forme de unda a semnalului vobulat (sweep signal). Variatiile de amplitudine la diferite frecvente se pot masura direct in domeniul timp atunci cand este folosit un semnal vobulat. Se selecteaza vizualizarea a 2 campuri pe monitorul de forme de unda. Se stabileste o referinta la o valoare de frecventa joasa si se masoara amplitudinea varf-varf in raport cu alte frecvente de interes (vezi figura 30).

Figura 30
Figura 30. Un semnal vobulat prezentand distorsiuni
de raspuns in frecventa (vizualizare a 2 campuri)

d) Masuarea semnalului de tip (sin x)/x cu analizorul de spectru. Masurarea raspunsului in frecventa cu semnalul de tip (sin x)/x se face cu analizorul de spectru. Valorile pot fi citite direct de pe analizorul de spectru, in dB.
Cu un monitor de forme de unda este dificil de apreciat eroarea. Prezenta neliniaritatii in sistemul supus testarii va cauza distorsiuni asimetrice ale impulsurilor pozitive si negative.

Simptome pe imagine
Distorsiunile de raspuns in frecventa pot cauza o mare varietate de simptome pe imagine, incluzandu-le pe toate cele prezentate la paragrafele distorsiuni de scurta durata, de durata unei linii, de durata unui camp sau de lunga durata. Oricum, elementele mici din imagine vor fi foarte neclare, iar detaliile fine vor fi reproduse prost.

II.7. Timpul de intarziere de grup
Definitie Distorsiunea de timp de intarziere de grup este prezenta cand anumite componente de frecventa ale semnalului sunt intarziate mai mult decat celelalte. Distorsiunea este exprimata in unitati de timp. Diferenta de intarziere intre o frecventa de referinta de valoare joasa si cea mai mare frecventa care este testata reprezinta de obicei definitia timpului de intarziere de grup.
In termeni matematici, timpul de intarziere de grup este definit ca derivata fazei in raport cu frecventa, dØ/dω. Intr-un sistem fara ditorsiuni, caracteristica faza-frecventa este o dreapta, iar derivata este deci o valoare constanta (vezi figura 31).
Daca caracteristica faza-frecventa nu este liniara, atunci derivata nu este o constanta si distorsiunea de timp de intarziere de grup este prezenta. Cea mai mare valoare a lui dØ/dω din intervalul de frecventa de interes reprezinta valoarea timpului de intarziere de grup (vezi figura 32).

Figura 31 Figura 32
Figura 31. Raspunsul in frecventa al unui sistem
liniar (lipsit de distorsiuni neliniare)
Figura 32. Raspunsul unui sistem cu distorsiuni de
amplitudine si faza

Timpul de intarziere de grup si intarzierea anvelopei (envelope delay). Termenul “intarziere a anvelopei” (envelope delay) este deseori folosit in televiziune in locul timpului de intarziere de grup si invers. Strict vorbind, intarzierea anvelopei este masurata aplicand sistemului supus testarii un semnal MA si observandu-se amplitudinea modulatiei. Timpul de intarziere de grup, pe de alta parte, este masurat direct observand faza semnalului propriu-zis. Cele doua metode conduc la rezultate aproape identice in practica.

Semnalul de test Semnalul de test multipuls, prezentat la sectiunea “Distorsiuni de raspuns in frecventa” este folosit pentru masurarea timpului de intarziere de grup (vezi figura 24). Este de asemeni posibila obtinerea timpului de intarziere de grup aplicand sistemului de testat un semnal de tip (sin x)/x, in acest caz facandu-se numai o masuratoare automata cu echipamente speciale.

Metode de masura
Timpul de intarziere de grup se masoara analizand portiunea de la baza impunsurilor modulate
(cu componente de tip sin2) ale semnalului multipuls. Erorile de intarziere intre componentele de frecventa joasa si cele de frecventa inalta apar ca niste denivelari sinusoidale la baza impulsurilor (vezi figura 33). Metoda de masura a timpului de intarziere de grup se aseamana cu cea utilizata la masurarea intarzierii crominantei in raport cu luminanta (paragraful II.1), fiind diferita numai in privinta numarului de frecvente la care este masurata intarzierea.

Figura 33
Figura 33. Semnal multipuls prezentand distorsiune
de timp de intarziere de grup. Diferentele de intarziere
intre componentele de frecventa inalta si cele de frecventa
joasa apar ca denivelari sinusoidale la baza impulsurilor

a) Folosirea monitorului de forma de unda si a nomografului. Cand se fac masuratori de timp de intarziere de grup, trebuie masurata individual portiunea de la baza fiecarui impuls, valorile fiind apoi aplicate nomografului. Se normalizeaza pe rand inaltimea fiecarui impuls la 100% si se masoara varfurile pozitive si negative ale denivelarii de la baza impulsului. Se introduc aceste valori in nomograf pentru a obtine valoarea intarzierii. Cea mai mare dintre intarzierile masurate in acest fel este considerata a fi valoarea timpului de intarziere de grup. Primul impuls din semnalul multipuls este de obicei de durata 20T, iar celelalte de durata 10T. Nomograful lucreaza pentru orice impuls de durata 20T, indiferent de frecventa de modulatie a acestuia. Pentru un impuls de durata 10T, valoarea obtinuta de nomograf va trebui impartita la 2. In practica este usor de observat care din impulsuri da cea mai mare intarziere, in acest fel fiind necesara doar o singura masuratoare atunci cand ne intereseaza doar valoarea maxima a intarzierii (adica valoarea timpului de intarziere de grup).
b) Masurarea automata folosind semnalul (sin x)/x. Unele echipamente folosesc semnalul (sin x)/x pentru masurarea timpului de intarziere de grup. Aceasta metoda ofera avantajul furnizarii de informatii despre intarzierea semnalului pentru un numar mare de frecvente, fata de numai cele 6 frecvente discrete ale semnalului multipuls.

Simptome pe imagine
Distorsiunile de timp de intarziere de grup pot duce la o lipsa a conturului liniilor verticale datorita comportarii semnalului de luminanta la impulsuri (oscilatii, supracresteri sau caderi ale impulsurilor).

II.8. Factorul K
Definitie Factorul K descrie distorsiunile liniare ale impulsurilor de durata 2T si a semnalului barelor verticale de alb dupa criterii subiective de calitate a imaginii. Diferitele tipuri de distorsiuni sunt cuantificate in functie de gradul de deteriorare a imaginii. Masuratorile de factor K mai des folosite sunt sunt Kpulse/bar, K2T, Kbar si uneori K50 Hz. Factorul K global reprezinta cea mai mare valoare obtinuta din aceste tipuri de masuratori. Pentru a obtine valoarea factorului K se pot folosi graticule speciale sau se pot folosi formulele matematice corespunzatoare. Definitiile celor 4 tipuri de factori K sunt dupa cum urmeaza:

K2T. K2T este o expresie ponderata in functie de amplitudinea si durata distorsiunilor ce apar inainte si dupa impulsul de durata 2T. In practica, se utilizeaza aproape intotdeauna o graticula pentru a masura aceasta distorsiune. In tari diferite se utilizeaza standarde usor diferite in ceea ce priveste ponderarea amplitudinii distorsiunii. Graticula este ilustrata in figura 34.

Figura 34
Figura 34. Liniile punctate exterioare din partea
inferioara a graticulei indica un factor K2T de 5%

Kpulse/bar. Calcularea acestui parametru necesita masurarea amplitudinii impulsului si a barei verticale de alb. Kpulse/bar este egal cu:

1/4 [(amplitudine impuls minus amplitudine bara)/ amplitudine impuls] X 100%

Unele documente recomanda impartirea cantitatii (amplitudine impuls minus amplitudine bara) la valoarea amplitudinii barei in loc de amplitudinea impulsului. Cele 2 definitii vor conduce la rezultate aproape identice in practica. Este bine a se verifica recomandarile autoritatilor de broadcast din tara respectiva. Mai exista si alte definitii ale factorului Kpulse/bar care duc la obtinerea unei valori cu semn pozitiv sau negativ in loc de o valoare absoluta. Din moment ce exista mai multe definitii care se utilizeaza, este recomandata stabilirea definitiei dupa care s-a efectuat calculul.

Kbar. Pentru masurarea factorului Kbar se foloseste o bara vertilala de alb (de 10 sau 25 μs). Se localizeaza centrul barei pe axa orizontala de timp, se normalizeaza acest punct la valoarea de 100% si se masoara deviatia maxima de amplitudine pentru fiecare jumatate in parte. Se ignora primele si ultimele 2.5 procente din amplitudinea deviatiei. Cea mai mare dintre cele 2 valori, exprimata in procente, reprezinta valoarea Kbar. Cateodata este mentionata valoarea varf-varf, in special in cazul utilizarii barei de alb de durata 10 μs. Acesta este un alt caz in care este recomandat a se verifica definitia si tipul de semnal utilizat si precizarea acestora alaturi de rezultatul obtinut prin masurare.

K50Hz. Un semnal dreptunghiular de durata unui camp este folosit pentru masurarea acestui parametru (a se vedea semnalul de test de la sectiunea distorsiuni de durata unui camp). Se localizeaza centrul barei pe axa orizontala de timp, se normalizeaza acest punct la valoarea de 100% si se masoara deviatia maxima de amplitudine pentru fiecare jumatate in parte. Se ignora primele si ultimele 2.5 procente din amplitudinea deviatiei. Cea mai mare dintre cele 2 valori, impartita la 2, reprezinta factorul K50Hz .

Semnalul de test Orice semnal de test care contine un impuls de durata 2T si o bara verticala de alb poate fi utilizat pentru a masura K2T, Kpulse/bar si Kbar. Un semnal video dreptunghiular de 50 Hz este necesar pentru masurarea K50Hz.

Metode de masura
a) Folosirea monitorului de forma de unda.
Graticula pe care unele monitoare de forme de unda o au include si marcaje speciale pentru masurarea factorului K. Pentru a face o masuratoare a factorului K2T, se ajusteaza pozitionarea pe verticala pentru a aseza nivelul de negru astfel incat sa coincida cu gradatia de 0.3V. Apoi se utilizeaza amplificarea variabila

Figura 34 Figura 35
Figura 35. Un impuls de durata 2T pozitionat
corespunzator pentru masurarea K2T. Acest
semnal are un factor de distorsiune K2T putin
mai mare de 5%.

Figura 36. Alt semnal cu un factor de distorsiune
K2T de 2.5%

pentru a pozitiona varful impulsului 2T la nivelul gradatiei de 1V (vezi figura 35). Se ajusteaza baza de timp la valoarea de 0.2 μs/diviziune. In aceste conditii, graticula K2T indica depasirea valorii de 5%.
b) Masurarea automata. Unele echipamente pot masura automat factorul K.
Nota. Definitiile si relatiile intre nivelul impusului si nivelul barei verticale de alb (Pulse-to-Bar Definitions).
Exista cateva expresii diferite ale relatiei intre amplitudinea impulsului si amplitudinea barei verticale de alb. Este importanta intelegerea acestor definitii si precizarea definitiei utilizate. Mai jos sunt date trei din cele mai frecvent utilizate definitii:

Raportul amplitudine impuls-amplitudine bara: PULSE-TO-BAR RATIO = (pulse/bar) X 100%

Diferenta de amplitudine intre impuls si bara: PULSE-BAR INEQUALITY = (pulse-bar) X 100%

Kpulse/bar: K PULSE-TO-BAR = 1/4 [(pulse-bar)/pulse] X 100%


Simptome pe imagine
Toate tipurile de distorsiuni liniare afecteaza valoarea factorului K.
Simptomele pe imagine pot include oricare din anormalitatile discutate in sectiunile distorsiunilor de scurta durata, de durata unei linii, de durata unui camp sau de lunga durata. Dat fiind faptul ca factorul K global reprezinta valoarea maxima obtinuta din cele 4 tipuri de masuratori, simptomele pe imagine pot varia foarte mult.


IP3
Streamstar